Practica budista

Ca să ştim cum să luptăm împotriva emoţiilor negative e bine să ştim şi cum funcţionează mintea omenească, a răspuns Dalai Lama. Bineînţeles, mintea e foarte complexă. Dar e şi foarte pricepută. E înstare să găsească multe metode de-a face faţă unei mulţimi de situaţii şi condiţii. De exemplu, e capabilăsă adopte perspective diferite de analiză a diverselor probleme. În practica budistă, capacitatea aceastade a adopta perspective diferite se foloseşte în mai multe meditaţii în care practicantul izolează mintal diferite aspecte ale propriei persoane, apoi stabileşte un dialog între ele. De exemplu, un exerciţiu demeditaţie e gândit să potenţeze altruismul, creând un dialog între propria „atitudine egoistă“, un sine caree întruparea interesului exclusiv individual, şi sinele practicantului spiritual. Se formează un fel de relaţie prin dialog. La fel şi aici: deşi trăsăturile negative ca ura şi furia fac parte din mintea noastră, putem faceun efort pentru a ne trata furia şi ura ca pe nişte obiecte cu care să ne luptăm. În plus, în propriaexperienţă de zi cu zi, ne aflăm de multe ori în situaţii în care ne învinuim sau ne criticăm pe noi înşine.

Ne spunem: „Of, în cutare sau cutare zi m-am dezamăgit pe mine însumi“. Ne criticăm deci pe noi înşine.Sau ne învinuim că am făcut ceva greşit sau că n-am făcut ce trebuia, şi suntem furioşi pe noi înşine.Aşadar, şi atunci ne angajăm într-un fel de dialog cu noi înşine. În realitate, nu există două fiinţe diferite în noi; e doar continuumul unui singur individ. Dar tot are sens să ne criticăm singuri, să fim supăraţi penoi înşine. E ceva ce cunoaştem cu toţii din experienţă. Deci, deşi în realitate există un singur continuumindividual, putem adopta două perspective diferite. 

Ce se întâmplă când ne criticăm? „Sinele“ carecritică se constituie din perspectiva individului ca totalitate, ca fiinţă întreagă, iar „sinele“ criticat – dinperspectiva unei experienţe anume, a unui anume eveniment. Iată deci că e posibil să avem o relaţie„între noi şi noi“. Ca să aprofundăm subiectul, ne poate fi de mare ajutor să reflectăm asupra diverseloraspecte ale propriei identităţi. Să luăm exemplul unui călugăr budist tibetan. 

Poate avea o identitate personalizată din perspectiva calităţii lui de călugăr: „eu, călugărul“. Apoi, mai poate avea şi un nivel de identitate personală care se bazează mai puţin pe apartenenţa lui la o instituţie monastică şi mai mult peoriginea lui etnică de tibetan, aşadar poate spune „sunt tibetan“. La un alt nivel, poate avea o altăidentitate în care statutul lui de călugăr şi originea etnică nu joacă un rol important. Poate gândi „suntom“. Iată deci că în fiecare identitate individuală există perspective diferite. De aici vedem că, atuncicând ne raportăm conceptual la ceva, putem privi acelaşi fenomen din multe unghiuri. Iar capacitatea de aprivi lucrurile din unghiuri diferite e foarte selectivă; ne putem concentra pe un unghi anume, pe un aspectanume al fenomenului şi putem adopta o perspectivă anume. Capacitatea aceasta devine foarte importantăcând încercăm să identificăm şi să eliminăm anumite aspecte negative ale propriei persoane sau să ne îmbunătăţim trăsăturile pozitive.

Mulţumită capacităţii de a adopta o perspectivă diferită, putem izolaărţi din noi înşine pe care dorim să le eliminăm şi ne putem lupta cu ele

. Dacă aprofundăm subiectul,ne vom întâlni cu o întrebare foarte importantă: Ne putem lupta cu furia, ura şi alte stări de spirit negative,dar ce garanţie avem că le putem şi învinge? Când vorbim despre stările de spirit negative, trebuie sămenţionez că mă refer la aşa-numitele nyon mong din tibetană, sau klesha
 din sanscrită. Termenul înseamnă, literalmente, „ceea ce ne afectează dinăuntru“. E un termen lung, aşa că de multe ori e tradus ca„amăgiri“. Etimologia cuvântului tibetan nyon mong
ne arată că e vorba de un fenomen emoţional şi cognitiv care ne afectează spontan mintea, ne alungă pacea interioară sau ne tulbură psihicul. Dacă suntem atenţi, e uşor să observăm natura dăunătoare a „amăgirilor“ acestora, fiindcă obişnuiesc să ne distrugăcalmul şi stăpânirea de sine. Dar e mult mai greu să aflăm dacă le putem învinge. Întrebarea se leagă de însăşi ideea de posibilitate sau imposibilitate de a ne atinge potenţialul spiritual complet. Iar aceasta e ochestiune foarte serioasă şi complicată. Şi atunci ce motiv avem să credem că emoţiile şi proceselecognitive dăunătoare, „amăgirile“, pot fi totuşi smulse din rădăcină şi eliminate din minte? În gândireabudistă, avem trei premise principale, trei baze care ne fac să credem că e posibil. Prima premisă este cătoate stările de spirit „amăgitoare“, toate emoţiile şi gândurile dăunătoare sunt distorsionate în esenţă,fiindcă se nasc din perceperea greşită a realităţii situaţiei. Oricât de puternice ar fi, în adâncul loremoţiile acestea negative nu au o temelie solidă. Se bazează pe ignoranţă. Pe de altă parte, toate emoţiile sau stările de spirit pozitive, ca iubirea, compasiunea, înţelegerea şi aşa mai departe, au o bază solidă.Când mintea experimentează stările acestea pozitive, nu există distorsiune. 

În plus, factorii pozitivi sunt clădiţi pe realitate. Sunt verificabili prin propria noastră experienţă. Raţiunea şi înţelegerea au rădăcini,temelii valide; emoţiile dăunătoare ca furia şi ura, nu. Mai mult, stările de spirit pozitive au avantajul căle putem spori capacitatea şi potenţialul oricât de mult, dacă le practicăm în mod regulat, prin exerciţiu şi familiarizarec continua...