Leac pentru suferinta pierderii unei fiinte dragi

Pe vremea lui Buddha, o femeie pe nume Kisagotami suferea fiindcă îi murise singurul copil. Nu putea să accepte ce se întâmplase şi alerga din om în om, căutând un leac care să-i readucă copilul la viaţă. Se spunea că Buddha ar avea un asemenea leac.

Kisagotami s-a dus la Buddha, s-a plecat în faţa lui şi a întrebat: 

— Poţi să faci un leac care să-mi aducă înapoi copilul? 

— Cunosc un asemenea leac, a răspuns Buddha. Dar pentru a-l face îmi trebuie anumite ingrediente.

Uşurată, femeia a întrebat: — De ce ingrediente ai nevoie? 

— Adu-mi o mână de seminţe de muştar, a spus Buddha.

Femeia i-a promis că i le va aduce, dar, când se pregătea să plece, Buddha a adăugat: — Seminţele de muştar trebuie să vină dintr-o gospodărie în care n-a murit nici un copil, nici un soţ sau soţie, nici un părinte şi nici o slugă.

Femeia s-a învoit şi a plecat din casă în casă în căutarea seminţelor de muştar. 

La fiecare casă oamenii  se arătau doritori să-i dea seminţele, dar, întrebându-i dacă le murise cineva, şi-a dat seama că nu găsea nici o gospodărie pe unde să nu fi trecut moartea – aici murise o fiică, dincolo o slugă, în altă parte un soţ sau un părinte. Kisagotami nu a reuşit să găsească nici o casă scutită de suferinţa morţii. 
Văzând că nu e singură în durerea ei, mama a renunţat să se mai agaţe de trupul fără viaţă al copilului ei şi s-a întors la Buddha, care i-a spus, cu adâncă compasiune: — Credeai că doar tu ai pierdut un fiu; legea morţii este că în rândul fiinţelor vii nimic nu e veşnic.

În căutarea ei, Kisagotami a învăţat că nimeni nu este scutit de suferinţă şi pierderi. 

Nenorocirea aceea groaznică nu o alesese pe ea dintre toţi. Înţelegând lucrul acesta nu a scăpat de suferinţa inevitabilă care provine din pierderea unei fiinţe iubite, dar şi-a uşurat suferinţa care provine din lupta împotriva acestei legi triste a firii.

— Aveţi vreun sfat pentru înfruntarea unei pierderi personale dureroase, ca moartea unui copil?

Pe un ton blând, plin de compasiune, Dalai Lama a răspuns: 
— Într-o oarecare măsură, depinde de convingerile personale ale fiecăruia. Dacă omul crede înreîncarnare, cred că, pe baza aceasta, se poate reduce într-un fel suferinţa sau îngrijorarea. Un astfel de om se poate consola cu gândul că persoana iubită va renaşte. Pentru cei care nu cred în reîncarnare, cred că există unele metode simple care să-i ajute să facă faţă pierderii. Mai întâi, pot reflecta asupra faptului că, dacă se chinuiesc prea mult şi se lasă doborâţi de sentimentele de pierdere şi de durere, dacă rămân copleşiţi de ele, nu numai că starea aceasta va fi foarte distructivă şi dăunătoare pentru ei înşişi şi le va afecta sănătatea, dar nu i-ar folosi cu nimic nici persoanei care a murit. 

De exemplu, în cazul meu, mi-am pierdut învăţătorul pe care-l respectam cel mai mult, mi-am pierdut mama şi unul dintre fraţi. Când au murit, fireşte, m-am simţit foarte, foarte trist. Apoi m-am tot gândit că nu are nici un rost să îmi fac atâtea griji şi că, dacă chiar îi iubesc, trebuie să le îndeplinesc dorinţele cu mintea împăcată. Aşa că mă străduiesc să fac asta. Cred deci că, dacă ai pierdut pe cineva foarte drag, aşa trebuie tratată situaţia.

Vedeţi, cea mai bună cale de a păstra amintirea unui om, cea mai bună metodă de a-i cinsti amintirea este să încerci să-i îndeplineşti dorinţele. 

La început, fireşte, durerea şi anxietatea sunt reacţii naturale la pierderea suferită. Dar, dacă îngădui sentimentelor de lipsă şi de îngrijorare să persiste, există pericolul ca, lăsate necontrolate, să ducă la un fel de retragere în sine. O situaţie în care omul nu se concentrează decât asupra lui însuşi. Iar când se întâmplă asta, senzaţia pierderii ne copleşeşte şi avem impresia că noi suntem singurii care am trecut prin aşa ceva. Se instalează depresia. Dar, în realitate, şi alţii vor trece prin experienţe asemănătoare. Aşadar, dacă simţi că te laşi prea mult afectat, poate te va ajuta gândul că şi alţii trec prin tragedii asemănătoare sau mai grave. Odată ce înţelegi asta, nu te vei mai simţi izolat, de parcă ai fost ales în mod special de nenorocire. Gândul acesta îţi poate oferi un fel de alinare.