Viata echilibrata

Când vorbesc despre cât de important este să fim flexibili, maleabili, adaptabili, nu propun să ajungemun fel de cameleoni – să absorbim orice sistem de credinţe nou întâlnit, să ne schimbăm identitatea, săacceptăm pasiv orice idee la care suntem expuşi. Nu putem ajunge la stadii mai înalte de creştere şidezvoltare decât cu ajutorul unui set fundamental de valori călăuzitoare. Un sistem de valori care să deavieţilor noastre continuitate şi coerenţă, după care să ne măsurăm experienţele. 

Un sistem de valori caresă ne ajute să hotărâm care scopuri merită efortul şi care nu au rost.Întrebarea este cum putem menţine, statornic şi consistent, setul acesta de valori esenţiale, rămânând înacelaşi timp flexibili? 


Dalai Lama pare să fi reuşit, în primul rând, reducându-şi sistemul de convingeri lacâteva adevăruri fundamentale: 
1) Sunt om. 
2) Vreau să fiu fericit şi nu vreau să sufăr. 
3) Ca şi mine, şi ceilalţi vor să fie fericiţi şi nici ei nu vor să sufere. 

Punând accentul pe punctele comune dintre el şi cei din jur, nu pe diferenţe, stabileşte o legătură cu toţi oamenii şi îşi întăreşte credinţa fundamentală în importanţa compasiunii şi a altruismului. Dacă folosim aceeaşi metodă, vom avea enorm de mult decâştigat dacă ne rezervăm, pur şi simplu, puţin timp ca să reflectăm asupra propriului sistem de valori şisă-l reducem la principiile sale esenţiale. Capacitatea aceasta de a ne reduce setul de valori laelementele de bază şi de a le urma în viaţă ne permite cea mai mare libertate şi flexibilitate în abordareamultitudinii de probleme cu care ne confruntăm în fiecare zi.


GĂSIREA ECHILIBRULUI

Dezvoltarea unei perspective flexibile asupra vieţii nu ne ajută doar să facem faţă problemelor de zi cuzi, ci devine chiar piatra de temelie a unui element esenţial pentru o viaţă fericită: echilibrul.

Într-o dimineaţă, aşezându-se confortabil în fotoliu, Dalai Lama mi-a explicat cât de preţioasă este o viaţă echilibrată. 

— O abordare echilibrată şi chibzuită a vieţii, care să evite cu grijă extremele, devine un factor foarteimportant în existenţa de zi cu zi a omului. E esenţială în toate aspectele vieţii. De exemplu, când plantăm un lăstar de plantă sau de copac, la început trebuie să-l tratăm cu mare pricepere şi blândeţe. Prea multă umezeală şi va muri, prea mult soare şi va muri. Dar va muri şi dacă primeşte prea puţin. Aşadar, enevoie de un mediu echilibrat, în care lăstarul să crească sănătos. Sau, dacă vorbim de sănătatea fizică a unui om, excesul sau lipsa oricărui lucru pot avea efecte distructive. De exemplu, cred că face rău preamultă proteină, dar şi prea puţină. Purtarea aceasta cu pricepere şi blândeţe, în care suntem atenţi săevităm extremele, se aplică şi la dezvoltarea sănătoasă a minţii şi a emoţiilor. De exemplu, dacăobservăm că începem să fim aroganţi, să ne umflăm în propria piele datorită succeselor sau calităţilor noastre reale sau închipuite, antidotul e să ne gândim mai mult la problemele şi suferinţele noastre, săcontemplăm aspectele nesatisfăcătoare ale existenţei. Astfel ne vom tempera atitudinea prea orgolioasă şivom reveni cu picioarele pe pământ. Dimpotrivă, dacă vedem că reflectarea asupra naturiinesatisfăcătoare a existenţei, asupra suferinţei, a durerii şi a altor asemenea lucruri ne copleşeşte, din nouexistă pericolul de a cădea în extrema cealaltă. Atunci se poate întâmpla să ne descurajăm cu totul, să nesimţim neajutoraţi şi deprimaţi şi să ne gândim: „Vai, nu pot să fac nimic, nu sunt bun de nimic“. În astfel de împrejurări e important să ştim să ne încurajăm reflectând asupra succeselor pe care le-am avut,asupra drumului pe care l-am parcurs până aici şi asupra altor calităţi ale noastre, ca să ne simţim mai bine şi să ieşim din dispoziţia aceea descurajantă, demoralizantă. E nevoie deci de o abordare foarteechilibrată şi atentă. Abordarea aceasta e folositoare nu doar pentru sănătatea fizică şi emoţională aomului, ci şi pentru creşterea lui spirituală. De exemplu, tradiţia budistă include multe tehnici şi practici.

Dar e foarte important să le aplicăm cu pricepere şi să nu recurgem la extreme. Şi aici e nevoie de oabordare chibzuită. E esenţială abordarea coordonată a practicilor budiste – combinarea studiului şi învăţăturii cu practicarea contemplării şi meditaţiei. Astfel, nu vor apărea dezechilibre între procesul de învăţare academică, intelectuală, şi cel de punere practică. Altfel, există riscul ca excesul de intelectualizare să înăbuşe practicile mai contemplative. Pe de altă parte, şi acordarea de prea mareimportanţă aplicaţiilor practice, fără studiu, va înăbuşi înţelegerea. Trebuie deci să existe un echilibru…