Invataturile lui OSHO2

Folosiţi fiecare ocazie pe care v-o oferã viaţa pentru a vã mãri inteligenţa, pentru a vã ridica gradul de conştienţã. 

De obicei facem tot ce ne stã în putere pentru a ne transforma viaţa într-un iad. Cei care suferiţi sunteţi voi înşivã. Şi din cauza suferinţei voastre îi faceţi şi pe alţii sã sufere.
Iar când este vorba de un grup mai mare de oameni, care trãiesc
împreunã şi îşi produc suferinţe unii altora, aceastã suferinţã creşte. Aşa s-a transformat întreaga lume într-un infern.
Aceastã situaţie poate fi schimbatã într-o singurã secundã, însã trebuie înţeles un lucru fundamental: nici un paradis nu existã dacã nu existã inteligenţa.

Eu cred cã rolul pãrinţilor nu este acela de a-i ajuta pe copii sã creasca; ei cresc şi fãrã sã fie ajutaţi de pãrinţi.
Rolul vostru este acela de a-i întreţine, de a-i hrãni, de a proteja ceea ce este în creştere. 

Nu le impuneţi nici o direcţie şi nu sãdiţi în ei nici un
ideal. Nu le spuneţi ce este bine şi ce este rãu; lãsaţi-i sã descopere asta singuri, prin propria lor experienţã.
Modul de gândire conform cãruia copiii sunt proprietatea voastrã, este greşit. Ei au luat naştere prin intermediul vostru, însã nu vã aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor.
Ei nu-şi vor trãi viaţa în conformitate cu ideile voastre. Dacã ar trãi în conformitate cu ele, ar însemna sã nu trãiascã aproape deloc. Ei trebuie sã-şi ducã viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntind toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale.

Odatã ce ai înţeles cã propriii tãi copii nu-ţi aparţin,cã ei aparţin
existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie sã fii recunoscãtor
existenţei cã te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. 

Însã nu trebuie sã intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor.
Nu le impune propria ta gândire.
Ei nu vor trãi aceleaşi vremuri, ei nu vor avea de înfruntat aceleaşi
probleme. Vor face parte dintr-o altã lume. Nu îi pregãti pentru aceastã lume, pentru aceastã societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme.
Nu-şi vor gãsi locul, nu vor fi pregãtiţi.

Se crede cã timpul este format din trecut, prezent şi viitor, însã acest lucru este greşit. Timpul este format numai din trecut şi viitor. Prezentul este însãşi esenţa acestei vieţi.
Aşadar, cei ce vor sã trãiascã nu au altã cale decât aceea de a trãi în
prezent. Numai prezentul este existenţial.
Trecutul este doar o colecţie de amintiri, iar viitorul nu este nimic altceva decât imaginaţia, visele voastre.
Realitatea este aici şi acum.

Nu mã gândesc prea mult la viitor, deoarece acesta se naşte din clipa prezentã. Dacã putem avea grijã de clipa prezentã, am avut grijã şi de viitor.
Viitorul nu va apãrea din neant, el va creşte din clipa prezentã. Urmãtorul moment creşte din acesta.
Dacã acest moment este plin de frumuseţe, pace, beatitudine, urmãtorul va fi şi mai paşnic. Şi mai beatific.
Pentru mine, seriozitatea este o boalã, iar simţul umorului vã face mai umani, mai smeriţi. Simţul umorului este unul dintre cele mai importante aspecte ale religiozitãţii.

Una din legile fundamentale ale vieţii este aceea cã tot ce se aflã pe un plan mai înalt este şi foarte vulnerabil. Rãdãcinile unui copac sunt foarte puternice, însã florile sale nu sunt la fel. Florile sunt foarte fragile; un vânt mai puternic le poate distruge.
Acelaşi lucru e valabil şi în cazul conştiinţei umane. Ura e foarte
puternicã, însã nu la fel se întâmplã şi cu iubirea. Iubirea e ca o floare care poate fi strivitã cu uşurinţã de orice vânt, care poate fi distrusã de orice animal.
Valorile superioare ale vieţii sunt cele care trebuie sã fie protejate.
Valorile inferioare se protejeazã singure.
O piatrã nu trebuie sã fie protejatã, însã tufa de trandafiri, aflatã în
apropierea ei, are nevoie de aceastã protecţie. Piatra este deja moartã, ea nu mai are cum sã moarã. Ea nu are nevoie de apãrare.
Dar trandafirul este viu: plin de culoare, frumos, atrãgãtor. Acesta este pericolul: puterea sa constã în frumuseţe, însã datoritã frumuseţii pericolul îşi poate face apariţia. Cineva ar putea sã-l rupã. Nimeni nu va ridica piatra, însã floarea poate fi ruptã cu uşurinţã.