miercuri, 7 octombrie 2015

Zodiacul iubirii - Femeia Varsator


1.Zodii care se armonizează cu Vărsătorul
În mod obişnuit, pot intra în rezonanţă cu Vărsătorul unele zodii întrucâtva apropiate în ceea ce priveşte factura psihică şi natura comportamentală ale acestuia. 
În ceea ce priveşte zodiile care l-ar putea completa pe nativul în Vărsător, apropierea de acestea se va putea întâmpla numai rareori şi cu totul întâmplător.
Vărsătorul va putea fi tovarăş de simţire şi de idei cu Berbecul şi Gemenii, precum şi cu Balanţa sau Leul, dar mai puţin, totuşi, cu acestea din urmă.
2. Zodii conflictuale cu Vărsătorul. În primul rând este vorba despre Taur. Nici cu Capricornul nu vor putea fi găsite, chiar atât de uşor, căile de comunicare sau de asociere.
3. Zodiile concubinajului şi ale căsătoriei. 
Pentru un veritabil Vărsător, cea mai potrivită pereche va fi nativul în Berbec.
Un nativ în Vărsător va putea avea un concubinaj sau o căsnicie de succes şi cu un nativ în Gemeni, Balanţă, Leu sau Săgetător. Bărbaţilor Vărsător li se recomandă, cu căldură, femeile Berbec sau Gemeni. 
În ceea ce priveşte legăturile lor cu femeile Leu sau Taur, deşi se vor simţi foarte bine la început, nu li se recomandă sub nici o formă, deoarece în final vor pierde.

Femeia VĂRSĂTOR

Comportare - în casă şi afară

Despre vechea femeie Vărsător se spunea
că este cea mai de preţ podoabă a casei bărbatului 
– fiind asemenea unei albine în gospodăria ei, unde, atunci când nu va avea ce face, se va apuca de tors lână şi de cântat, aşteptându-şi soţul sau iubitul chiar şi o veşnicie.
Idilic peisaj, dar se pare că mai este, încă, ceva. 
Aşa se facă că unii au ajuns până acolo încât au comparat această femeie cu o călugăriţă, şi nu cu orice fel de călugăriţă, ci cu una catolică, total castă, total devotată misiei sale, total iubitoare de divinitate.
Femeia Vărsător va fi sobră, exactă, riguroasă, subtilă şi sensibilă nu numai în viaţa de zi cu zi din casa ei, ci şi în viaţa ei intimă. 
Îşi va iubi bărbatul cu un sentiment aproape sfânt, ce derivă, desigur, din marea taină a căsătoriei. 
Ţine mult la ritualuri, inclusiv în dormitor. Chiar şi în intimitate, totul va trebui să se desfăşoare după un anume tipic. Important este
că totul va fi bine cu ea, mai ales pentru un bărbat care nu se dă în vânt după dragostea trupească, fiind dornic îndeobşte de incursiuni spirituale, de jocuri de dragoste, de o frumoasă şi caldă companie. Femeia Vărsător va fi o companioană foarte plăcută, manifestându-se ca o persoană puternic spiritualizată, parcă deasupra lucrurilor şi întâmplărilor.
Dacă soţul ei nu va fi prea viguros, ea nu-i va reproşa, pentru că în dragostea trupească va lua atâta cât i se va da, şi îndeajuns îi va fi.
Nativa în Vărsător va avea mare grijă atât de bărbatul ei, cât şi de casă, iar copiii ei vor şti că există o necesară şi firească ordine în lucruri, că toate lucrurile importante din viaţa omului se desfăşoară după un tipic ce nu trebuie încălcat.
Zodiacele făcute cu echilibru şi simţ de răspundere afirmă că femeia Vărsător este excelentă pentru un bărbat care vrea să se dedice carierei, dar care îşi doreşte, totodată, şi o familie frumoasă, cu copii bine educaţi şi viaţă armonioasă.
În ceea ce priveşte viaţa ei în societate, femeia Vărsător va fi un monument de echilibru, având toate calităţile pentru activităţi sociale de mare amploare, de ajutor, de binefacere, de educaţie.


Suflet şi pasiune. 


Sensibilă şi delicată, dar şi cu un intelect de bună calitate, femeia Vărsător va fi considerată, uneori, drept o puritană, o femeie
lipsită de relief în probleme sentimentale şi sexuale. 
Adevărul este că ea se va dezgheţa pe încetul, pasiunile ei fiind puternice, dar discrete. 
În mod obişnuit, în relaţiile cu ceilalţi, poate fi considerată o mare sufletistă.
Îi place să aibă prieteni şi relaţii cât mai multe. 
Cu un comportament ce ar părea unora ca fiind prea just, prea pe linie, această nativă în zodia Vărsătorului, deşteaptă şi capabilă de discuţii ce pot încălzi inima şi sufletul oricui, îşi poate, totuşi, pierde chiar şi ea capul, la o adică. 
Evenimentele pot decurge simplu şi firesc: dacă se va îndrăgosti, inima ei va arde cu vâlvătăi. 
În aceste momente, femeia Vărsător pare a nu mai avea, fapt cu
totul surprinzător, nici un pic de discernământ sau de diplomaţie.
Foarte pricepută în a-i îndruma pe alţii, parcă anume calificată să dea sfaturi altora chiar şi în cele mai delicate chestiuni, ea va fi totalmente infirmă atunci când e vorba să-şi rezolve propriile probleme afective, sentimentale. 
Având un simţ estetic deosebit, Vărsătoarea va pune patimă
atunci când este vorba să se apropie, totuşi, de ceea ce i se pare ei a fi frumos, inclusiv de un bărbat.
Femeia Vărsător nu-şi va dori un mascul pe lângă ea, ci un bărbat care să fie tandru, s-o iubească ponderat şi cu înţelepciune, care să admire, deopotrivă cu ea, tot ce e frumos, tot ce e de bun gust. 
Mai mult decât atât, femeia Vărsător va prefera un bărbat care să-i dea sentimentul că e femeie, care s-o facă femeie şi s-o trateze ca pe o femeie. 
Bărbatul care îi va da acest sentiment plenar, va fi foarte preţuit de femeia Vărsător, care femeie se va ataşa de el, se va prinde de el precum via de arac, pentru o viaţă întreagă.

Farmec şi sexualitate

Având calităţile unei femei pline de spirit, femeia Vărsător nu va accepta, sub nici o formă, să fie trată ca obiect sexual.
Convingerea ei este că în dragostea trupească trebuie să fie respectată mai mult decât în restul vieţii de familie sau în societate. Femeie foarte curată, Vărsătoarea, cunoscută de altfel şi sub numele de Vărsătoarea de Apă, va şti să se împodobească şi să se dea cu cele mai distinse şi subtile arome, sexul fiind şi pentru ea, ca şi pentru multe alte femei, un fascinant moment al vieţii, ce trebuie trăit în aşa fel încât să aibă maximum de vibraţie şi de frumuseţe. Iubitoare de ocultism, femeia Vărsător va încerca
să-şi înnobileze iubirea şi viaţa sexuală şi pe această cale. 
Oricărui gest din viaţa ei, din iubirea ei, din relaţiile ei de familie sau din societate, îi va conferi şi o latură ocultă, de mister care incită şi mobilizează.
Fiind în stare să iubească fără limite, cu înverşunare, femeia născută sub stelele Vărsătorului va putea trăi, fără îndoială, o poveste de dragoste nebună, fantastică, dar nu în orice condiţii, nu oricum, şi nu oricând, ci numai şi numai atunci când va găsi un bărbat asemenea ei.
Bărbatul femeii Vărsător va trebui să fie, neapărat, capabil a călători pe aripile fanteziei ei spirituale. Cât despre aspectele materiale ale iubirii nativei Vărsător, acestea sunt plasate cu uşurinţă , fără nici un regret, pe un modest şi neaşteptat loc doi. Motivele invocate - ar înrobi carnea şi ar deveni patimă, chiar mai presus decât iubirea.
Pentru femeia Vărsător, nebunia sexualităţii vine şi din nebunia spiritului. Aşa spune ea, iar bărbatul care o va iubi, n-are decât s-o creadă. Poate că aşa se şi explică faptul că femeia Vărsător poate fi o atracţie chiar şi pentru cei mai puternici bărbaţi din punct de vedere sexual, dornici şi aceştia, în mod neaşteptat, nu de dragoste carnală în primul rând, ci de o dragoste spiritualizată, plină de jocuri, răvăşită frumos de imaginaţie şi de suflet arzând – o experienţă pe care, de obicei, n-o mai uiţi cât trăieşti.
Iubită cu delicateţe, cu fineţe, casnica şi riguroasa femeie Vărsător va şti să zboare printre stele cu tot cu dragostea sa, având aripi atât ea, cât şi bărbatul care, la urma-urmei, o întemeiază şi o recunoaşte ca femeie.

Atitudinea faţă de cei din jur. 

Toate zodiacele vechi afirmă despre oamenii nativi în Vărsător că nu pot să trăiască fără prieteni şi, desigur, nu va face excepţie nici femeia aflată sub semnele acestei constelaţii.
Cunoscută ca fiind o bună prietenă, femeia Vărsător va fi inepuizabilă în prietenie şi, din acest motiv, cei din juru-i îi vor preţui nespus de mult sufletul, dăruirea, entuziasmul, cuvintele înţelepte. 
Datorită acestor calităţi, multă lume va căuta apropierea agreabilă a femeii Vărsător, deopotrivă cu sfaturile şi vorbele ei de încurajare.
Vărsătoarea este tipul de om pe care cu greu poţi să te superi şi să ţii mânie.
La slujbă se va integra destul de uşor, suportând exigenţele, schimbările,toate neplăcerile unei vieţi în colectiv, fiind muncitoare şi responsabilă. 
Se spune despre femeia Vărsător că este un foarte bun executant. Va manifesta, nu de puţine ori, entuziasm chiar şi în faţa celei mai dificile sarcini, convinsă că se va putea mobiliza, mereu şi fără probleme. Bună colaboratoare şi dornică să cunoască oamenii, Vărsătoarea se va armoniza rapid cu cei cu care lucrează, altfel spus va dovedi că dispune de un spirit de echipă autentic.
Marele om de afaceri Rockefeller preţuia foarte mult femeia Vărsător, afirmând că ar da o avere pentru a avea ca asociat o asemenea persoană.
Aproape întotdeauna, Vărsătoarea va fi interesată de viaţa celor din jur, dovedind multă căldură sufletească şi înţelegere. 
Va acorda o atenţie anume bărbaţilor mai în vârstă, nu neapărat din dragoste, nu neapărat cu scop sexual, ci, pur şi simplu, din credinţa că aceşti bărbaţi au nevoie, într-adevăr, cel mai mult de ajutorul femeilor.

Feminitate. 

Vărsătoarea este cunoscută ca o foarte bună tovarăşă de
viaţă. Cu un bărbat pe măsura spiritualităţii ei, va constitui acel cuplu care nu-şi va termina de spus ce are de spus nici într-o întreagă viaţă.
Aici trebuie menţionată, fără teamă de a greşi, o realitate remarcabilă – gândirea acestei femei este liberă. 
Desigur, prejudecăţile, atâtea câte vor fi, se pot manifesta şi în dragostea ei, mai ales atunci când este vorba despre dragostea trupească. 
Se spune că a întemeia o relaţie de dragoste cu o femeie Vărsător nu este prea greu şi, mai mult decât atât, o asemenea relaţie
este şi uşor de cultivat.
O condiţie se cere, însă – în viaţa celor doi să nu primeze sexul, ci prietenia, dragostea ce împodobeşte sufletul şi nu îmbucurarea simţurilor cu orice preţ şi în orice moment, sau în orice condiţii.
Intimitatea Vărsătoarei nu e întemeiată doar pe transpiraţie şi gimnastică în dormitor, ci şi pe jocuri de dragoste, pe cuvinte şi gesturi tandre felurite, pe subtilităţi şi inventivitate, mai ales din partea bărbatului. 
Ea va fi, aşa cum s-a mai spus, foarte curată, şi va râvni să-şi pună, cu toată bucuria, lenjeria cea mai frumoasă şi mai incitantă. În dragostea din dormitor, femeia Vărsător nu va fi prea spontană şi nu va avea nici prea multă iniţiativă.
Nu va pune, însă, nici un fel de probleme, iar bărbatul se va
simţi bine cu ea, vrerea lui fiindu-i, îndeobşte, lege.
Femeia Vărsător ţine mult să-i fie fidelă soţului, iubitului ei, fiind foarte mândră de acest lucru. Dorind să fie mult apreciată ca femeie, ea va iubi la bărbat nu numai vigoarea, ci şi mintea.
Şi, totuşi, nu orice bărbat se va putea apropia, la o adică, chiar atât de uşor de femeia Vărsător care, prin natura ei afectivă, prin bagajul ei sentimental, va idealiza dragostea şi chiar bărbatul.
Altfel, femeia Vărsător va cultiva firescul în toate relaţiile ei, fie sociale, fie în familie sau în intimitate. 
Cu seninătatea şi căldura ei, nativa sub semnele Vărsătorului pare gata să salveze lumea, specia umană. 
Evident că nu-şi va propune vreodată aşa ceva, dar prin comportarea ei va reuşi să dea firescul cuvenit şi binefăcător relaţiilor pe care le ţese cu cei din jurul său, adăugându-i chiar şi un element de inefabil, care adesea lipseşte nu numai din relaţiile dintre oameni, în general, ci, în special, din relaţiile
dintre sexe, considerate, adesea, a fi părţi într-un război fără de capăt.

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.