vineri, 9 octombrie 2015

Zodiacul iubirii - Femeia Taur



Audrey Hepburn

1.Zodii care se armonizează cu Taurul – Fecioara şi Capricornul.
Relaţii bune se vor putea stabili şi cu Peştii şi Racii, dar nu în orice
condiţii, deoarece, uneori, în preajma nativului în Taur nu prea mai este loc pentru altcineva. 

Nativul în Fecioară îi este recomandat Taurului şi ca
un companion, mereu potrivit, în activităţi de timp liber, mai ales atunci când este vorba despre distracţie.
2. Zodii conflictuale cu Taurul
Leul, Scorpionul şi Vărsătorul nu se vor
potrivi, în nici o împrejurare, cu masivul Taur.
3. Zodiile favorabile concubinajului şi căsătoriei Taurului. Întotdeauna nativul în Taur va face casă bună cu Capricornul şi Fecioara. 
Se poate încerca şi cu Peştii şi Racii, nativii acestor două zodii fiind foarte atraşi de Taur. 
Celelalte zodii vor suporta destul de greu, anevoie, un partener din
Taur. I se recomandă Taurului să fie foarte-foarte precaut mai ales în cazul nativilor în Leu sau Vărsător, deoarece cu aceştia nu va avea nici un spor în a-şi duce viaţa împreună.



Femeia TAUR

Comportare - în casă şi afară. 

Excelentă şefă de familie, mamă care-şi asumă majoritatea responsabilităţilor în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copiilor, femeia Taur este ceea ce se cheamă „o comoară la casa
omului”. Ea va avea grijă de casă, bărbatul rămânând să se ocupe, nu-i aşa,de marile probleme ale omenirii - pacea, dezarmarea nucleară, terorismul, combaterea traficului de droguri, migraţia. Femeia Taur îşi va găsi mereumereu de trebăluit prin casă. Dacă nu va mai avea nimic de făcut, îşi va inventa o preocupare, numai să nu stea în loc. Toate acestea sunt generate şi de simţul acut al proprietăţii, ei plăcându-i, desigur, foarte mult,
să-şi dezvoltate avutul, deşi nu o dată i se explică faptul că toate aceste bunuri nu sunt decât deşertăciuni, deoarece nimeni nu a moştenit lumea de până acum şi nici nu o va moşteni, probabil nimeni, nici pe cea viitoare, în vecii-vecilor. La viaţa ei, femeia Taur va avea nevoie de noi şi noi preocupări, toate acestea sporindu-i energia, mobilizând-o, menţinând-o tânără şi în formă. Perseverentă, femeia Taur va avea întotdeauna planuri
pentru casa ei, pentru bărbatul ei, pentru copiii ei. Va încerca, neobosită, cu eforturi şi chibzuinţă, să fie în ton cu moda în casă, ambientul în care trăieşte fiind optimizat, înfrumuseţat, înnobilat. Şi se pare că mai toată energia femeii Taur se consumă în casă, deoarece în afara casei are ambiţii destul de reduse. Cu toate acestea, va avea grijă ca la orice ieşire în societate să fie mereu prezentabilă, să se îmbrace cu gust. 
Interesant pentru femeia Taur este faptul că ea, şi nu bărbatul ei, va depune eforturi să se încadreze în bugetul familiei, ea evitând, mare minune! cumpărăturile făcute numai şi numai de dragul de a cumpăra sau, cum se spune acum, din motive de shopmanie. Conservatoare de felul ei, femeia Taur va avea păreri bine structurate, bine formulate despre căsătorie, despre creşterea
copiilor, despre rolul bărbatului care va fi, se înţelege, bărbatul ei şi numai al ei. 
Nu este de mirare, în acest context, că femeia Taur poate uita până şi de ea însăşi, şi se poate îngrăşa, liniştindu-se cu gândul că o femeie grasă, mai ales dacă este niţeluş înaintată în vârstă, este şi frumoasă. 
În casă şi la serviciu, femeia Taur este un tovarăş de nădejde. Căsătoria este pentru ea un contract întotdeauna ferm, iar slujba este socotită ca o activitate în care, dacă tot te-ai băgat, atunci trebuie să faci tot posibilul ca lucrurile să iasă foarte bine. 
Şi se mai spune ceva despre femeia Taur - că găteşte de la bine în sus. Ori, după cum se ştie, pentru marea masă a bărbaţilor,
dragostea, bat-o vina, trece prin stomac.

Suflet şi pasiune. 

Observatori pricepuţi ai comportamentului femeii
Taur au ajuns la concluzia că aceasta poate aduce zbucium şi nelinişte în dragoste, dar şi trăiri intense, atât datorită geloziei ei greu de explicat, cât şi simţului de proprietate înnăscut. 
Sufletul ei nu prezintă mari întortocheri şi de aceea îşi va revendica drepturile fără să clipească, direct şi la obiect. 
În relaţiile sentimentale ale femeii Taur pot interveni şi nervii,
fiind - dacă nu-şi găseşte înţelegerea necesară - capabilă de scene mai puţin senine, ba chiar furtunoase. 
Cei care au relaţii cu femei Taur sunt sfătuiţi de astrologi să se înarmeze cu multă înţelegere, ba chiar să cedeze de la ei, sau să facă orice altceva pentru a evita conflictul şi a aştepta, cu
cât mai mult calm, trecerea furtunii. 
Femeia Taur se comportă adesea ca o veritabilă forţă a naturii, şi asta nu din lipsă de maniere, ci pentru că aşa
simte ea, aşa îi este firea. Ea nu va păşi pe cărări pavate cu bune intenţii, cu amabilităţi, cu pansamente verbale, împodobite cu şiruri de coliere îndeobşte doar imaginate, ci va merge direct la ţintă, fără să clipească măcar. 
Crede nespus de mult în intuiţia ei. Pasiunea femeii Taur n-are
laturi platonice, vise de îndeplinit, jurăminte sau lacrimi, ci bucurie şi plăcere, relaxare şi satisfacţie, chiar rutină, dar şi un pic, doar un pic de inventivitate, cumva exact atâta cât este nevoie. 
Deşi poate avea reacţii emoţionale puternice, femeia Taur se poate controla, la o adică, foarte bine. Toate paradele ei de furie, de intoleranţă, de intransigenţă, nu fac decât să arate, celor din juru-i, că este o femeie puternică. 
Să fim siguri, deci, că, dumneaei, femeia Taur se va putea, în cele din urmă, controla şi stăpâni.

Farmec şi sexualitate. 

Astrologii spun despre femeia Taur că este o cetate
greu de cucerit, dar că, odată cucerită, această femeie poate fi o adevărată campioană a iubirii. 
Arta ei în dragoste îi vine, susţin unii, de la natură,
de la anotimpuri, de la divinitate sau, cine mai ştie, poate că din altă parte, din Cosmos. Prin urmare, încă nu se cunoaşte prea bine sursa acestei măiestrii, de multe ori de neegalat. Într-un fel, este şi explicabil acest lucru, deoarece zodia, în întregul ei, are drept călăuză planeta Venus. Femeia Taur este gata şcolită, de la Mama Natură, în tot ce înseamnă iubire şi, de aceea, ea nu va avea nevoie, mai niciodată, în nici o împrejurare, de vreun instructor. Senzualitatea ei poate face ravagii, dar nu va da buzna, şi
nu va da pe dinafară, sub nici o formă. Femeia Taur poate păstra distanţa cu mare uşurinţă, şi nu va cădea în plasa vreunui vânător decât dacă va vrea ea. 
Mulţi vor încerca să se înfrupte din farmecele ei, dar totul nu va
fi, în cele din urmă, decât un joc de-a şoarecele şi pisica. 
Alesul, căci va exista un ales, va fi încântat de compania acestei femei care, la prima vedere, pare a nu avea inimă în piept, ci numai creier.
Iubitoare de lux, femeia Taur nu va fi, totuşi, niciodată roaba luxului. Dacă acest lux îi aduce vreun folos, atunci e foarte bine. Dar dacă nu e cazul, dacă nu e neapărată nevoie, femeia nativă în Taur se poate resemna, ştiind să fie fermecătoare şi cu mai puţin. Totuşi, bărbatul care va fi în stare să-i asigure în primul rând confortul material, va rămâne cu siguranţă multă vreme lângă femeia născută sub semnele Taurului, bucurându-se, din plin, de preţuirea şi de darurile ei. 
Atunci când se va îndrăgosti, femeia Taur va şti să-şi strunească sentimentele şi să păstreze aparenţele, evitând să se umilească. 
Este în stare să treacă de una singură peste căderi psihice, peste neîmpliniri emoţionale, şi s-o ia de la capăt ori de câte ori este nevoie, dând impresia că nu s-a întâmplat nimic rău.
Trădarea în dragoste o va afecta, însă, foarte mult. 
Odată descoperit, un bărbat care a călcat pe delături în timp ce a avut, lângă el, o femeie Taur,va trebui să-şi facă repede bagajul şi să părăsească terenul. Va trebui să-i fie limpede că nu mai are ce aştepta de la Tăuriţa sa, că totul s-a terminat.
Având un comportament asemănător cu acela al sudistei Scarlett O’ Hara din romanul “Pe aripile vântului”, femeia Taur îşi va dori bărbaţi puternici, fizic, dar şi afectiv.
Atitudinea faţă de cei din jur. În societate, femeia Taur se poartă cel
puţin corect. Totuşi, când este nedreptăţită, se manifestă colorat, nepunând însă la inimă, prea mult, incidentul. Femeia Taur ştie să se poarte şi delicat cu ceilalţi şi doreşte, cu insistenţă, reciprocitate. I se pare un abuz ca ea să se poarte prevenitor, curtenitor, în limitele bunei cuviinţe, şi să fie tratată cu asprime, repezită, chiar umilită. În consecinţă, va lua întotdeauna măsuri pe loc, se va descărca repede şi eficient, şi astfel va putea dormi bine toată noaptea. 
A doua zi totul va fi ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat, cel puţin din punctul ei de vedere. 
Multora, femeia Taur li se pare lipsită de strălucire intelectuală, dar, în realitate, totul nu este decât o mască. 
Senzuală, dar şi raţională, femeia Taur are inteligenţă bogată
pentru faptul concret, pentru peisajul uluitor de divers al lumii reale, pe care o înţelege şi şi-o apropie cu multă pricepere. 
Soţie fidelă şi iubitoare, femeia Taur va face din bărbatul ei, dacă acesta merită, fireşte, adică dacă îi va fi, la rându-i, fidel şi plin de iubire, un fel de zeu al casei, ajungând să-l divinizeze, atât ea, cât şi copiii ei şi ai lui. 
Pentru femeia Taur, tatăl va fi, mereu, cel puţin în faţa copiilor ei, un tată cu majuscule. 
Atunci când este neglijată în căsnicie, femeia Taur va lua măsuri, organizându-şi viaţa în noile condiţii date. Prin urmare, aflată în impas afectiv, femeia Taur va fi în putere să-şi alunge suferinţa sufletească şi să rămână aceeaşi fiinţă mereu egală cu sine. 
Nu-i place să dezamăgească şi nici să fie dezamăgită,
nici măcar în dragostea trupească. Se simte bine printre oameni şi este în stare să ţină dreapta măsură fără prea mare efort. Cu o singură condiţie – să nu fie călcată pe bătături, deoarece reacţionează prompt şi eficient.

Feminitate. 

Astrologii spun despre femeia Taur că este adepta principiului „dă-mi ca să-ţi dau”, fiind, cu firea ei pragmatică, adepta unui
troc, de data aceasta foarte plăcut. De felul ei, femeia Taur este exigentă în dragoste şi suferă nu numai atunci când partenerul nu e la înălţimea aşteptărilor, dar şi atunci când ea dă greş şi nu-i iese operaţiunea aşa cum şi-a propus. Nu este o adeptă prea convinsă a jocurilor amoroase, dar solicită un comportament delicat. Cu firea ei oarecum aspră, femeia Taur îşi găseşte, în dragostea fizică, clipele ei de catifea. În mod obişnuit, este o femeie puternică din punct de vedere sexual. Şi încă o calitate ce nu trebuie neglijată - femeia Taur e considerată, în mai toate zodiacele, ca fiind de o feminitate sută la sută. În amor, femeia Taur nu are neapărat
orgoliul de a conduce ostilităţile, de a se situa neapărat pe poziţia din care ar putea conduce şi ar putea avea iniţiativa. Ea însă va şti, şi va face posibilul, ca totul să iasă bine şi, de aceea, în dragostea fizică îi place nu numai actul în sine, ci şi ambianţa, care în viziunea ei trebuie să fie măcar, măcar niţeluş festivă. 
Dacă ar fi după ea, femeia Taur ar face din orice
partidă de dragoste o sărbătoare şi, din acest motiv, un bărbat cu oarece umor şi imaginaţie se va simţi realmente bine în compania ei. Dacă i se acordă atenţie şi tandreţe, femeia Taur poate deveni chiar romantică şi imaginativă. Îi plac, în mod firesc, obiectele şi atributele care sporesc intimitatea şi pasiunea. Geloasă şi posesivă, femeia Taur va avea grijă să nu-şi inhibe partenerul, deşi arderea ei va fi la cote înalte. Cu tot pragmatismu-i recunoscut, femeia nativă sub semnele constelaţiei Taurului nu va fi prea înclinată, adesea, să-şi controleze comportamentul în dragoste, ci va prefera să se descătuşeze, să nu piardă nimic din cele ce-i revin, în
mod natural, unei femei în asemenea momente înălţătoare.
Capabilă de multă iubire, femeia Taur nu este, totuşi, obsedată de desăvârşire, fiind mai degrabă preocupată de clipa cea repede trecătoare, şi care nu trebuie trăită pe degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.