Adevarul despre iubire cu OSHO

Evoluţia funcţioneazã prin poli opuşi. Aşa cum nu puteţi merge folosind un singur picior - aveţi nevoie de douã picioare pentru a merge -, tot aşa şi existenţa are nevoie de poli opuşi - bãrbat şi femeie, viaţã şi moarte, iubire şi urã - pentru a genera mişcarea, transformarea; altfel nu ar exista nimic altceva decât tãcere.

Polul opus vã atrage pe de-o parte, iar pe de alta parte vã face sã vã
simţiţi dependenţi. Şi cum nimeni nu doreşte sã fie dependent, între
îndrãgostiţi existã o permanentã luptã. Fiecare încearcã sã-l domine pe celãlalt.
Numele este acela de iubire, însã ceea ce se întâmplã de fapt este
politicã.

Barbatul face eforturi pentru a domina femeia, pentru a o aduce într-o stare de sclavie, pentru a nu-i permite sã evolueze, astfel încât sã rãmânã întotdeauna într-o stare de înapoiere.
Libertatea femeii, ieşirea ei din sclavie, va însemna în acelaşi timp şi libertatea bãrbatului de a experimenta.

Ca urmare, cred cã mişcarea de eliberare nu va aparţine exclusiv
femeilor; ea este de fapt şi a bãrbatului; prin aceasta se vor elibera
amândoi.
Amândoi sunt înlãnţuiţi. Şi sunt într-o permanentã luptã. Soţia îşi are propriile ei procedee de a-şi cicãli soţul, de a-l reduce la tãcere, în timp ce bãrbatul le are pe ale lui. Iar noi sperãm ca între aceste douã câmpuri de luptã sã aparã iubirea. Au trecut de atunci secole întregi. Şi iubirea nu a apãrut, sau a apãrut mai mult sporadic.

Aceasta este situaţia în ceea ce priveşte iubirea obişnuitã, care este
iubire numai cu numele. Şi care nu a devenit realitate.
Dacã vreţi sã cunoaşteti viziunea pe care o am eu despre iubire... ea numai aparţine domeniului dialecticii, al contrariilor. Bãrbatul şi femeia sunt diferiţi şi complementari. 

Bãrbatul lãsat singur este doar o jumãtate, la fel ca şi femeia.
Numai împreunã, într-o profundã stare de unire, bãrbatul şi femeia vor simţi pentru prima datã totalitatea, perfecţiunea.

Ceea ce a fãcut bãrbatul, de sute de ani, femeii, este pur şi simplu
monstruos. Ea nu poate sã se considere egalã cu bãrbatul. Iar
condiţionarea ei este atât de profundã încât chiar dacã i se spune cã
este realmente egalã, nu va crede acest lucru. Aceastã idee i-a pãtruns în adâncurile minţii, iar condiţionarea a devenit propria ei convingere; ea crede cã este inferioarã în forţa fizicã şi în calitãţile intelectuale.
Iar barbatul care a adus femeia în aceastã stare, nu o poate iubi. Iubirea poate exista numai între egali, între prieteni.

Dacã poţi iubi fãrã gelozie, dacã poţi iubi fãrã nici un ataşament, dacã poţi iubi un bãrbat atât de mult încât propria sa fericire sã fie fericirea ta - chiar dacã el este cu altã femeie şi este fericit - atunci iubeşti cu adevãrat. 

Şi acest fapt te umple de bucurie. Vei fi fericitã deoarece el
este fericit. Şi vei fi recunoscãtoare femeii care l-a fãcut pe partenerul tãu fericit; gelozia va dispãrea. 

Astfel iubirea a ajuns la puritate.
Aceastã iubire nu poate crea nici o legaturã. Iar aceasta iubire este pur şi simplu o deschidere a inimii în toate direcţiile, cãtre întregul cer.
Gelozia este un lucru foarte complicat. Ea este compusã din mai multe lucruri. Unul din ele este frica, altul - atitudinea egoistã, dorinţa de amonopoliza; ea nu este o experienţã a iubirii, ci una a posesivitãţii, o tendinta de a fi competitiv, o profundã fricã de a nu fi inferior.
Gelozia este compusã din atât de multe lucruri...