DIFERITE GANDURI

Ceea ce detestaţi sau urîţi vi se va întîmpla cu siguranţă. 

Într-adevăr, ura creează în subconştient o imagine vie, 

care, în cele din urmă, ia fiinţă.
Singurul mod pentru a şterge aceste imagini este să aplici legea nerezinstenţei.
De exemplu, o tînără simţea interes pentru un bărbat care 

îi vorbea fără încetare despre fermecătoarele sale verişoare. 

Acest lucru i-a trezit gelozia şi resentimentele. 

Drept care, el a dispărut curînd din viaţa sa.

După cîtva timp, ea întîlni un alt bărbat, pentru care simţi o mare
atracţie. 

Dar, iată că, în cursul unei conversaţii, acesta a făcut 

şi el aluzie la verişoarele sale, pe care le iubea foarte mult. 

Ea fu mai întii iritată, apoi începu să surîdă, pentru că,

iată, le reîntîlnea pe vechile ei cunoştinţe, "verişoarele".

De aceasta dată, ea încercă o nerezistenţă. 

Ea binecuvîntă pe toate verişoarele din Univers, 

le trimise gînduri binevoitoare, înţelegînd că, dacă nu
acţionează aşa, orice bărbat pe care l-ar întîlni i-ar 

fi răpit de rudele sale.
Această atitudine se dovedi a fi un succes, căci nu mai auzi niciodată vorbindu-se despre verişoare.
Iată, deci, motivul pentru care atîtea persoane fac experienţe nenorocite şi care se repetă de-a lungul întregii lor vieţi.

Am cunoscut o doamnă, care se lăuda cu nenorocirile ei. 

Ea repeta cui dorea s-o audă: "Eu ştiu mai bine ca oricine ce înseamnă necazurile!". 

Apoi aştepta să i se spună cuvinte de simpatie.
Bineînţeles, ea vorbea despre dificultăţile ei şi, cu cît 

vorbea mai mult, cu atît avea mai multe necazuri, căci, prin cuvintele ei, "se condamna". 

Ea ar fi trebuit să pronunţe cuvintele pentru neutralizarea 

acestor necazuri, în loc să le multiplice.
Dacă, de exemplu, ar fi repetat: "Eu arunc această povară asupra lui Hristos din mine şi avansez liberă", în loc să-şi fi descris nenorocirile, ele s-ar fi risipit, "căci prin cuvinte veţi fi mîntuiţi".

"Îţi voi da pămîntul pe care îl vezi". Omul recoltează întotdeauna ceea ce a semănat în lumea gîndurilor sale.

De exemplu, o femeie avea mare nevoie de bani. 

Tot mergînd pe stradă,ea nu înceta să afirme că Dumnezeu este sprijinul ei imediat. 

La un moment dat, coborînd privirea, ea a văzut la 

picioarele sale o bancnotă de 500 de franci, pe care o ridică. 

Un bărbat (portar la unul din imobilele din
apropiere), observînd scena, îi spuse: 

"Doamnă, aţi ridicat o bancnotă, nu-i
aşa? 

Eu am crezut că este ambalajul unui chewing-gum. 

De altfel, mai multe persoane au călcat pe ea, dar, cînd aţi venit dumneavoastră, ea s-a deschis ca o frunză”.

Unii oameni aveau în ei noţiunea de cerinţă, însă au călcat peste
bancnotă; ea s-a deschis doar la cuvintele pline de credinţă. 

Există astfel de ocazii în viaţă, un om le prinde, 

altul trece pe lîngă ele.

"Credinţa fără fapte (eforturi, acţiuni) este moartă."

Elevul, pentru a suscita manifestarea pe care o cere în 

rugăciunea sa, trebuie să facă dovada unei credinţe active, 

care să acţioneze.

O doamnă mi-a cerut într-o zi să "pronunţ cuvîntul", 

pentru ca ea să poată închiria o cameră din apartamentul ei. 

Eu i-am declarat: "Mulţumesc pentru că această cameră 

să fie în prezent închiriată persoanei care i se cuvine
în mod perfect şi la un pret echitabil, 

dînd astfel satisfacţie tuturor".

Trecură cîteva săptămîni şi camera era tot neînchiriată.
Eu am întrebat-o: "Ai făcut dovadă de credinţă activă?". 

Ai urmat orice impuls pe care l-ai avut, pentru a închiria 

această cameră? 

Ea mi-a răspuns: "Am dorit să cumpăr o lampă pentru 

această cameră, dar am decis că nu pot să-mi permit”.
I-am replicat deîndată: "N-o vei închiria niciodată, 

dacă nu vei cumpăra această lampă, căci, cumpărînd-o, 

vei da dovadă de credinţă şi vei da subconştientului 

tău noţiunea de certitudine”. "Care este preţul lămpii?". 

"14.000 de franci”. 

Eu am exclamat: "Această sumă te desparte de locatarul 

dorit!".
Entuziamul ei a fost aşa de mare, încît se duse 

să cumpere 2 lămpi.
Trecu aproximativ o săptămînă, şi un locatar ideal se prezentă. 

El nu fuma, plătea chiria înainte şi avea toate calităţile 

cerute de doamna care închiria camera.

Se constată adesea, în micile oraşe de provincie, printre oamenii care se aşează iarna în jurul sobei, că unii nu au nici o ambiţie. 

Şi totuşi, în fiecare dintre ei, există un Pămînt care nu a fost descoperit, o mină de aur. 

Am cunoscut într-un asemenea oraş de provincie, un om care era numit "Charlie magnolia", pentru că el descoperea întotdeauna primul, cînd venea primăvara, prima magnolie înflorită. 

El era cizmar, dar în fiecare după- amiază, pleca de la lucru, 

pentru a vedea trenul de la ora 4, care sosea dintr-un oraş îndepărtat. El percepea vag, în subconştientul său, un apel la
viziune. Fără îndoială că Planul Divin care-l privea, prevedea călătorii sau un frumos viitor de botanist. 

Prin cuvîntul rostit, Planul Divin poate să se arate şi
permite fiecăruia îndeplinirea destinului său.

"Eu văd acum, în mod clar, Planul Perfect al vieţii mele. Entuziamul Divin îmi dă puteri şi eu îmi realizez acum 

destinul meu."
Atitudinea spirituală în privinţa banilor este aceea care are conştiinţa că "Dumnezeu este bogaţia omului" şi că 

acesta poate să recurgă la Substanţa Universală, 

prin credinţa sa şi prin pronunţarea cuvîntului.

Cel care înţelege aceasta nu mai este lacom şi cheltuieşte 

banii săi fără teamă. 

Datorită Pungii magice a Spiritului, bogăţiile sale sunt 

inepuizabile şi imediate şi el ştie, de asemeni, că a da precede 

pe a primi.

Într-o zi, cineva a venit să mă roage să "pronunţ cuvintul" care ar putea s-o pună în posesia a 35.000 de franci, pentru data de 1 august (şi era 1 iulie).

Cunoscînd-o foarte bine, i-am spus: "Problema dumneavoastră 

este că nu daţi destul, trebuie să vă pregătiţi abundenţa 

dăruind, mai întîi". 

Pe de altă parte, ea aceptase invitaţia unei prietene, dar, ezita să plece, pentru că aceasta se formaliza pentru nimicuri. 

"Vă rog, spuse ea, trataţi-mă pentru a nu face ceva rău în cele 3 săptămîni cît voi sta la prietena mea, fiindcă doresc să plec cît
mai curînd posibil; mă bizui pe dumneavoastră, pentru a pronunţa cuvîntul care-mi va da suma de care am nevoie pentru această călătorie". 

Ea se duse, deci, la prietena ei, fu nenorocită, îngrijorată, agitată, încercînd mereu să plece, dar de fiecare dată era rugată să mai rămînă. 

Atunci, îşi aminti de sfatul meu şi făcu daruri celor din jurul ei. 

De fiecare dată cînd era posibil, ea oferea un mic cadou. 

1 august se apropia şi ea nu vedea nici un semn că suma
dorită i-ar putea parveni, şi nu avea alt mijloc pentru a putea pleca. 

În ultima zi din iulie, ea îşi spuse: "Doamne! 

Poate că nu am dăruit destul! 

Şi ea oferi cîteva daruri celor care o serveau. 

Chiar pe 1 august, gazda ei îi spuse:
"Draga mea, eu doresc să-ţi fac un cadou" şi

 îi întinse un cec de 35.000 de franci! 

Pe căi nebănuite, Dumnezeu îşi îndeplineşte miracolele sale!